Evadare spectaculoasă, în Canada. Doi deținuți au urcat din curtea închisorii într-un elicopter, pilotul fiind luat ostatic de complici

Evadare spectaculoasă, în Canada. Doi deținuți au urcat din curtea închisorii într-un elicopter, pilotul fiind luat ostatic de complici
Publicat: 18/03/2013, 18:33
Actualizat: 29/03/2019, 16:49

Doi deținuți au evadat duminică, dintr-o închisoare din Quebec, cu ajutorul unui elicopter, dar au fost reținuți imediat de către forțele de ordine, au anunțat, luni, autoritățile, relatează AFP.

Evadarea pe calea aerului, o premieră în Quebec, a fost planificată în amănunt.

Potrivit presei locale, duminică, la prânz, doi complici înarmați l-au luat ostatic pe pilotul unui elicopter, au survolat închisoarea Saint-Jérôme, situată la aproximativ 50 de kilometri nord de Montreal, și au lansat o scară din frânghie celor doi deținuți aflați pe acoperișul construcției.

Elicopterul a fost găsit la puțin timp după evadare în zona muntoasă Mont-Tremblant, în Munții Laurentini. Pilotul, aflat în stare de șoc, a fost spitalizat, în timp ce forțele de ordine au recurs la urmărirea evadaților. Anterior, aceștia părăsiseră anterior în apropiere de Saint-Jérôme, în timpul unei scurte escale, de unde au plecat la bordul unei mașini.

Polițiștii i-au arestat inițial pe Benjamin Hudon-Barbeau, în vârstă de 36 de ani, cunoscut de către serviciile din cadrul poliției ca un apropiat al celor de la Hell’s Angels (bandă de motocicliști activă în lumea întreagă), și pe cei doi complici, după care l-au reținut pe al doilea evadat, Danny Provençal, în vârstă de 33 de ani, au anunțat ei pe contul de Twitter.

Hudon-Barbeau, care ar fi fost rănit în cursul evadării, a fost deținut pentru delicte relativ minore ca posesie ilegală de arme, deținere de droguri sau utilizarea unei cărți de credit furate.

El este un personaj cunoscut în Montreal, fiind condamnat în trecut la 12 ani de închisoare pentru uciderea a două persoane într-un bar. Cu toate acestea, condamnarea a fost anulată în apel toamna trecută, atunci când un martor-cheie, o tânără, a revenit asupra mărturiei precedente, potrivit căreia Hudon-Barbeau ar fi deschis focul asupra celor două victime.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Top Model of the World este o româncă de 22 de ani. Maria Vărzaru a...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Primul român care a ajuns în China. Mai înainte un domnitor i-a tăiat nasul
×